ROAD KING EXPRESS

Regulament Tombola 2025

Citeste mai jos regulamentul pentru tombola RoadKing Express


Regulament Tombolă – Road King Express

Road King Express

Regulament Tombolă – Road King Express

*Premiu: 25.000 RON – un singur câștigător transportator*

1. Organizatorul:

Tombola este organizată de Road King Express, denumită în continuare „Organizatorul”.

2. Perioada de desfășurare:

Tombola se desfășoară în perioada 1 august 2025 – 30 august 2025, ora 23:59.

3. Eligibilitate:

Participarea este deschisă firmelor de transport (persoane juridice) care colaborează cu Road King Express pe baza unui „Contract de Transport Rutier Național de Mărfuri” activ pe toată perioada concursului.

Sunt eligibile atât firmele care au contract semnat anterior perioadei 15 iunie 2025, cât și cele care încheie un contract în intervalul 15 iunie – 31 iulie 2025.

> Concursul este dedicat firmelor de transport, nu camioanelor individuale. Dacă o firmă are mai multe camioane contractate, aceasta va fi considerată o singură entitate eligibilă, indiferent de numărul vehiculelor operate.
> PFA-urile sau alte forme de organizare juridică care nu pot încheia contractul standard menționat nu sunt eligibile.

4. Condiții de validare:

Pentru a fi eligibil în tragerea la sorți, fiecare transportator trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

* Să finalizeze minimum 15 curse în perioada 1 august – 30 august 2025, în baza Contractului de Transport Rutier Național de Mărfuri cu Road King Express.
* Cursele trebuie să fie confirmate, finalizate și facturate conform procedurilor contractuale.
* Tombola va fi considerată validă doar dacă cel puțin 35 de firme de transport distincte (care îndeplinesc condițiile de mai sus) sunt eligibile până la data limită.

5. Modul de participare:

Participarea este automată, fără înscriere separată. Toate firmele eligibile conform criteriilor de mai sus vor fi incluse automat în tragerea la sorți.

6. Premiul:

Premiul constă într-o sumă netă de 25.000 RON, acordată unei singure firme de transport desemnate prin tragere la sorți.

7. Extragerea câștigătorului:

Tragerea la sorți va avea loc în data de 10 septembrie 2025, ora 14:00, prin intermediul platformei *Random.org*, un site specializat în realizarea de extrageri aleatorii transparente. Procesul va fi înregistrat video, iar rezultatul va fi publicat pe canalele oficiale ale organizatorului.

8. Notificarea câștigătorului:

Câștigătorul va fi contactat prin email și telefon, utilizând datele contractuale. Dacă nu răspunde în termen de 5 zile lucrătoare, se va organiza o nouă tragere.

9. Condiții generale:

* Participarea la tombolă implică acceptarea automată a prezentului regulament.
* Premiul este supus impozitării conform legislației fiscale aplicabile în România.

10. Condiții privind fotografierea câștigătorului:

Câștigătorul este obligat să realizeze o fotografie împreună cu cecul sau documentul oficial care atestă premiul înainte de a putea încasa suma acordată. În cazul în care câștigătorul refuză să realizeze această fotografie, Organizatorul își rezervă dreptul de a desemna un alt câștigător care va trebui să accepte să fie fotografiat în mod similar.
Road King Express are dreptul de a utiliza, publica și promova această fotografie pe toate platformele sale de socializare, website-uri și alte canale media, pentru promovarea tombolei și a activităților sale, fără alte compensații suplimentare pentru câștigător. Participarea la tombolă implică acceptul explicit al câștigătorului asupra acestei condiții.